În 2006, Gigi Becali, patronul unei echipe de fotbalişti, începea să se urce în sondaje. Presa a început să tremure de plăcere; îi căzuse în cap un subiect gras, şi a lansat o provocare: dacă România poate fi condusă de un îmbogăţit de acest fel. Sigur că poate fi condusă de un astfel de om. Poate fi condusă de oricine; la dezastru. M-am prins şi eu în hora vizionarilor de ocazie şi am publicat în “România literară” nr. 21, din 26 mai 2006, articolul “Poate fi condusă România de Gigi Becali?”, unde lansam, cu bună ştiinţă, ideea absurdă că finala la prezidenţialele din 2009 se va juca între Gigi Becali şi Adrian Năstase.
Acum, dupa eşecul la europarlamentarele din 25 noiembrie 2007, Becali s-a mai dezumflat, dar a început să se umfle Adrian Năstase. Ce nu ştiu politicienii? Faptul că ziariştii şi scriitorii construiesc o altă lume, după bunul lor plac, iar aceasta nu trebuie să fie neapărat adevărată. Lucrurile scrise de scriitori pot deveni reale sau nu. Biblia trebuia scrisă, chiar şi pentru simplul fapt că lumea nu avea dupa ce să se ia, pentru a merge înainte. Operele literare veridice, scrise cu talent, pot influenţa lumea, dar, atunci când sunt scrise, indiferent dacă autorul e colectiv sau un individ, sunt simple supoziţii, ipoteze. Timpul le poate verifica şi le poate infirma sau afirma, dar, acum, timpul e încă înainte. Adrian Nastase nu trebuie să se ia după ziarişti; aceştia îşi scriu articolele şi sunt interesaţi să emită ipoteze extraordinare. În realitate, Gigi Becali şi Adrian Nastase sunt nepopulari din cele mai diverse motive, un fel de înlocuitori pentru adevăraţii politicieni. Cum politicieni adevăraţi nu se prea arată, ei îşi închipuie că pot fi modele de politicieni. Nu sunt decât năutul din cafea, într-o viaţă politică asemănătoare “nechezolul”-ui. Înlocuitorii aceştia ar trebui să se compare cu un model ipotetic de politician, inexistent încă, nu cu politicienii existenţi.
Avem modele ipotetice într-o Românie ipotetică. Trăim într-o ţară fantastică; ştiinţifico-fantastică. În plus, faţă de orice Ev Mediu întâmplător, nu avem decât tehnica acumulată de câteva secole încoace, culminând, mai nou, cu tehnica de calcul electronic, în din ce în ce mai mare expansiune. Mentalitatea e rămasă la nivel de mijloc de mileniu 2, fiind, nu de puţine ori, chiar primitivă.
