La lansarea ultimului meu roman, s-au lansat şi mai multe teme de discuţie. Una dintre acestea este elaborarea legilor. Toată lumea e de acord că e bine să fie date legi “de bun simţ”, că acestea trebuie elaborate şi votate de oameni de bun simţ. Nu e adevărat; s-a dovedit că legi care să concorde cu bunul simţ pot da şi nesimţiţii, care una spun şi alta mănâncă. Totul e să se găsească cine să le aplice. Poate veni cineva cu un proiect de lege “de bun simţ”, dar , în acelaşi timp, se pot ridica alţi zece parlamentari, care să se opună. Cei zece, ca şi cel cu proiectul moral, sunt exponenţii alegătorilor lor. Sau nu sunt, atâta timp cât alegătorii au votat nişte liste inefabile de partid. Până nu se ştie cine ce lege a introdus în parlament, să poată fi votat, direct, de populaţie, nu avem cum să ştim a cui e vina, în cazul unei legi proaste, sau meritul, în cazul unei legi bune. Cum nimeni nu deţine adevărul absolut, deoarece nu există adevăr absolut, adevărul absolut fiind o minciună, rezultă că are fiecare adevărul său propriu. La acesta, poate veni altcineva, cu un alt adevăr al său, propriu. E curios cum ne batem în adevăruri sau pe adevăruri şi nu ne batem în minciuni sau pe minciuni. Mai multe eseuri scrise de mine puteţi găsi şi în paginile publicaţiei electronice “AGERO”, revistă pe internet a Asociaţiei Germano-Române din Stuttgart, în care se poate intra prin google, precum şi pe site-urile www.analizamedia.bleu.ro sau www.presa-alternativa.ro Proze science fiction sau eseuri puteţi găsi şi în revistele electronice “Pasager”, “Prăvălia culturală”, “EgoPHobia”, “Asymetria”, “Ecoul”, “Opţiuni”, “Luceafărul românesc” sau “Tânărul scriitor”.
O picătură de science fiction
Mai bine zis, o picătură de istorie literară recentă privind politica editorială. L-a un moment dat, am terminat romanul science fiction “Noaptea oraşului ilustrat”. Acesta, într-un fel, era o continuare la romanul “Elogiul muncii de partid”, deoarece unele personaje se regăsesc şi în el. “Elogiul muncii de partid” , în ciuda numelui, nu era nici măcar un politic fiction. Era acience fiction pur, daca poate exista ceva pur pe lumea asta. Politica era doar un pretext pentru a pune personajele să se mişte într-un mediu fantastic. Când pui personajele să se mişte în curtea imaginaţiei tale, trebuie să o faci foarte veridic. Din cauza asta, imaginaţia e o altă lume; poate mai veridică. Imaginaţia nu e o simplă deformare a realităţii. Mulţi confundă science fiction-ul cu prezentarea supraspaţială sau subspaţială, supratemporală sau subtemporală, a realităţii. Science fiction-ul e o prezentare atemporală şi aspaţială a realităţii sau, mai bine zis, nu are nici o legătură cu realitatea. Imaginaţia e o lume; chiar şi în sine. O cronică foarte pertinentă la romanul “Elogiul muncii de partid” puteţi găsi pe site-ul www.netsf.org Aceasta aparţine criticului şi scriitorului Mircea Opriţă. Acolo puteţi gasi şi o cronica la antologia “Gama, alte ţărmuri”. Cum tocmai terminasem romanul “Noaptea oraşului ilustrat” şi eram conştient că nu poate fi publicat “la pachet”, volumul 1 şi 2, cu romanul anterior, deoarece nu aveam pile la editurile cu dever, m-am apucat să dau sfoară în ţară. Mi-au răspuns mai multe edituri, dar cel mai tentant era răspunsul unui redactor de la o editură bucureşteană chiar specializată în fantastic, science fiction, horror, chestii de-astea.
(fac o paranteză. La televizor a apărut un fost redactor la postul de radio “Europa Liberă”. Nu stiu ce spune; televizorul are sonorul tăiat. Apariţia acestuia mă face să cred că nesimţirea, ca şi urâţenia, e absolută; în loc să se bage în gaură de şarpe de ruşine, acesta apare la televizor. Nici nu e de mirare; un doctor în istorie, dovedit a fi, de fapt, fără doctorat, a fost dovedit a fi informator al Securităţii. Abia când a reuşit sa pătrundă şi într-o comisie prezidenţială de cercetare a crimelor comunismului. Culmea obrăzniciei, din profesor la nu se stie ce universitate din Budapesta, acesta a aterizat direct la Frankfurt. Din lac, în puţ. Aş numi aceasta metodă de furt a francului public: “metoda frank-furt”)
Continui povestea cu redactorul de la editura profilată pe science fiction şi romanul meu. Omul mi-a spus că mă cunoaşte. Vag, îmi aduceam şi eu aminte de el, de la nişte manifestări culturale petrecute la Iaşi. Ne-am întâlnit la un târg de carte, în oraşul unde locuiesc, i-am spus că îi trimit textul prin mail, l-am trimis şi, suspans, nu s-a întâmplat nimic; timp de câţiva ani. Nici un răspuns; nici “da”, nici “nu”. Curios mod de a colabora; cu întâlniri cincinale. În timp ce autori cvasinecunoscuţi din vestul Europei publică sute de cărţi, fâcându-şi un nume mai mult prin cantitate, noi, românii, trebuie să stăm cu anii şi să aşteptăm un răspuns de la câte un redactor căscat, că altfel nici nu pot spune. În concluzie, am publicat romanul la o editură mai puţin notorie. Vi-l recomand cu căldură, atunci când este cald! Vi-l recomand cu răceală, atunci când este rece! Cum am spus, se numeşte “Noaptea oraşului ilustrat”, a apărut la editura “Autograf MJM”. Dacă doriţi să-l citiţi, puteţi să scrieţi editurii la: redacţia@edituramjm.ro Dacă nu, nu. Cititul oboseşte, dar nu produce mutaţii genetice. S-a descoperit o genă a beţiei, dar încă nu s-a descoperit una a intelectualităţii.
